Top7
7 trasee de drumeție ușoare din România
Mulți cred că priveliștea munților este un privilegiu rezervat doar alpiniștilor profesioniști, însă România ascunde nenumărate comori pe care le putem descoperi printr-o simplă plimbare. Dacă tânjești după aer curat, dar vrei să eviți ascensiunile epuizante, această selecție este pentru tine: am adunat trasee din România unde, în schimbul unui efort minim, primești garantat o experiență vizuală maximă.
Drumețiile ușoare, de o zi, sunt o modalitate excelentă de a te bucura de natură fără pregătiri complicate sau echipamente speciale. Pentru o experiență cât mai plăcută, e bine să ai la tine un rucsac simplu cu lucrurile esențiale: haine comode, potrivite pentru vreme schimbătoare, o jachetă subțire sau o pelerină de ploaie, încălțăminte de drumeție confortabilă, protecție solară, apă suficientă și câteva gustări. Nu uita nici de telefonul încărcat sau o hartă și un mic kit de prim-ajutor. Pe lângă peisajele frumoase, astfel de ieșiri îți oferă energie, relaxare și o stare de bine care te încarcă pentru zilele următoare. Așa că profită de fiecare ocazie și descoperă locurile accesibile și spectaculoase pe care România le are de oferit!
Rezervația naturală de la Reci
Pentru început, să rămânem pe un teren drept: Mestecănișul de la Reci este o atracție naturală unică, datorită solului nisipos de-a lungul râului Negru și a florei cu caracter nordic. Zona este ușor de parcurs, drumeții având la dispoziție mai multe trasee marcate – printre care „Drumul Homárka” de 4,4 km, „Drumul Mesteacănului” (mai scurt) sau „Drumul Uriașilor” (cel mai lung, de 12 km) – toate fiind ideale pentru excursii ușoare în familie. Experiența în natură este completată de lacul Reci, întins pe aproximativ 23 de hectare și aflat chiar lângă rezervație. Fiind unul dintre cele mai mari lacuri din județul Covasna, este un loc apreciat pentru pescuit și momente de relaxare. Această drumeție ușoară este potrivită pentru toate vârstele și oferă ocazia perfectă de a te deconecta și de a te bucura de liniștea naturii.

(Sursă: Punctul)
Vârful Tâmpa, Brașov
Vârful Tâmpa (960 m), situat chiar la marginea orașului Brașov, reprezintă o opțiune accesibilă pentru o drumeție urbană în mijlocul naturii. Traseul durează între 1 și 1,5 ore, oferind vizitatorilor posibilitatea de a alege între poteci șerpuite mai line sau scări mai abrupte, în funcție de preferințe. Odată ajunși în vârf, turiștii sunt recompensați cu o panoramă spectaculoasă asupra Centrului Vechi, a Bisericii Negre și a peisajului urban istoric. Fiind o rezervație naturală, zona găzduiește o floră și o faună diversificată, care poate fi admirat de-a lungul potecilor marcate. De asemenea, accesul pe vârf este facilitat și de telecabină, făcând acest obiectiv ușor de vizitat pentru orice doritor. Este o opțiune ideală pentru o escapadă rapidă în natură, oferind o priveliște deosebită asupra orașului de sus.

(Sursă: roxanabrumari.com)
Cascada Urlătoarea, Munții Bucegi
Ascunsă printre culmile Munților Bucegi, Cascada Urlătoarea reprezintă o atracție naturală frecventată de turiștii din România. Drumeția durează aproximativ 1,5 – 2 ore și se desfășoară pe un traseu facil, fiind accesibilă turiștilor de toate vârstele, inclusiv familiilor cu copii. Traseul se desfășoară printr-o pădure liniștită, unde foioasele și coniferele se îmbină armonios, oferind un cadru plăcut pentru drumeții în orice anotimp. Destinația finală este o cădere de apă de 15 metri care generează un sunet puternic, sursa denumirii locului. Poteca este bine marcată, iar dificultatea redusă a urcușului transformă acest traseu într-o opțiune potrivită pentru o ieșire rapidă în mijlocul naturii.

(Sursă: veranda)
Lacu Roșu
Zona Lacului Roșu, situată la o altitudine de 980 de metri, este alegerea perfectă pentru cei care își doresc o drumeție spectaculoasă, dar ușor de parcurs, în inima naturii. Legendarul lac, format în urma prăbușirii versantului în anul 1837, continuă să ne cucerească și astăzi prin trunchiurile de molid ce se ridică din apă. Traseul de 4,2 kilometri, care poate fi parcurs lejer în aproximativ o oră și jumătate, oferă o plimbare ușoară în jurul uneia dintre cele mai frumoase comori ale Munților Giurgeu. Pentru cei care caută un plus de adrenalină, merită încercate traseele de Via Ferrată din zonă. Pe pereții stâncoși care duc spre Suhardul Mic, cablurile de siguranță facilitează urcarea, iar aventura este completată de un pod suspendat plin de suspans. De pe vârf, panorama asupra lacului de smarald și a peisajului montan maiestuos este de-a dreptul uluitoare.

(Sursă: bloguldecalatorii.ro)
Sfinxul și Babele
Traseul Piatra Arsă – Babele – Sfinx – Cabana Caraiman reprezintă una dintre cele mai spectaculoase și accesibile rute montane din Munții Bucegi. Cu o durată estimată de aproximativ 2 – 2,5 ore, acesta este ideal pentru începători, fiind ușor de parcurs și foarte aproape de București. Punctul de plecare este platoul Piatra Arsă, de unde pornește o potecă bine marcată prin pajiști alpine încântătoare. Punctul central al zonei îl reprezintă formațiunile stâncoase spectaculoase – Babele și Sfinxul – cunoscute pentru aspectul lor aparte și poveștile care le înconjoară.
Finalul traseului la Cabana Caraiman oferă un binemeritat loc de odihnă și o masă caldă. De aici, te vei bucura de panorame spectaculoase asupra Văii Prahovei și a crestelor muntoase. Este o drumeție de neuitat, care îmbină aerul curat cu peisajele de vis, fără a necesita un efort fizic intens.

(Sursă: transylvanian inn)
Cheile Zănoagei – Cascada 7 Izvoare – Lacul Scropoasa
Munții Bucegi abundă în obiective turistice, acesta fiind deja al treilea traseu propus din această zonă. Acest itinerar cu o durată estimată între 3 și 4 ore oferă un parcurs diversificat, care include formațiuni stâncoase, cursuri de apă și zone lacustre, fiind accesibil atât începătorilor, cât și celor obișnuiți cu drumețiile montane. Punctul de plecare este zona Camping Zănoaga, de unde traseul (marcat cu cruce albastră) continuă pe o distanță de aproximativ 3,2 kilometri pe malul râului Ialomița. Poteca coboară de la altitudinea de 1.371 m până la 1.202 m, trecând prin cheile formate de râu, printre pereți stâncoși și vegetație montană. Pe parcurs, drumeții pot observa Cascada 7 Izvoare. De la Cascada 7 Izvoare, traseul continuă către Lacul Scropoasa, unde nuanța albastru intens a apei și versanții stâncoși oferă un cadru natural ideal pentru fotografie. Itinerarul presupune în principal coborâre la dus, fiind ușor de parcurs, în timp ce la întoarcere urcarea implică un efort fizic moderat.

(Sursă: veranda)
Cheile Vârghișului
Cheile Vârghișului, situate în Munții Perșani, oferă o experiență de neuitat prin formațiunile stâncoase impresionante. Traseul de 3 – 4 ore este ușor de parcurs, iar de-a lungul văii pârâului putem descoperi numeroase peșteri și poduri suspendate fascinante. Printre pereții stâncoși, excursioniștii pot explora un cadru natural cu adevărat special, aproape feeric. Deoarece o parte din peșteri pot fi vizitate liber, este recomandat să aveți la voi o lanternă frontală pentru a le explora în siguranță. Dificultatea moderată a terenului face ca acest traseu să fie o alegere excelentă atât pentru familii, cât și pentru iubitorii naturii dornici de aventură într-un cadru sigur. Această drumeție încheie perfect selecția, deoarece frumusețea sălbatică a peșterilor și a cheilor oferă o experiență unică în comparație cu celelalte trasee propuse.
![]()
(Sursă: turista magazin)
Aceste trasee demonstrează că bucuria drumeției nu constă în cucerirea unor recorduri de înălțime, ci în plăcerea de a explora mediul înconjurător și de a te relaxa. Indiferent că alegi o plimbare ușoară prin pădure sau explorarea unor chei stâncoase, România are ceva special de oferit pentru fiecare dintre noi. Pornește la drum, respectă natura și adună cât mai multe amintiri de neuitat!