Idei de călătorii
Top 3 cele mai frumoase grădini zoologice din România pe care să le vizitezi chiar azi
Acestea sunt locuri unde vei putea admira animale fascinante, te vei bucura de aer curat și vei învăța lucruri noi despre fauna lumii. Dacă ai ratat data, nu e nimic, pentru că orice zi poate fi un motiv de bucurie pentru a vizita aceste spații unde se îmbină natura și învățarea.
Așa că hai să descoperim împreună un top 3 al grădinilor zoologice pe care nu trebuie să le ratezi!
-
Grădina Zoologică din Sibiu
Grădina Zoologică din Sibiu este cu siguranță una dintre cele mai frumoase din România. Situată într-un cadru pitoresc, chiar pe malul lacului Dumbrava, această grădină zoologică oferă o experiență plăcută pentru întreaga familie.
De ce să o vizitezi?
Diversitate de specii: Grădina adăposteşte peste 300 de animale din 74 de specii;
Activități educative: Ziua va trece cât ai bate din palme în timp ce te plimbi și citești despre toate aceste animale;
Istorie vie: Grădina zoologică de la Sibiu a fost deschisă în 1929 și este prima Grădină Zoologică din România. Este, deci, un loc plin de istorie și cu multă experiență.
Citește mai multe despre acest spațiu pe site-ul oficial, disponibil AICI.
Sursa foto: Facebook/Primăria Municipiului Sibiu
-
Grădina Zoologică din Târgu Mureș
Situată în inima Transilvaniei, Grădina Zoologică din Târgu Mureș este, de asemenea, una dintre cele mai vechi din țară. Aceasta este cunoscută pentru varietatea de specii și pentru facilitățile moderne pe care le oferă, dar mai ales pentru că este cea mai mare grădină zoologică din țară ca suprafață.
De ce să o vizitezi?
Habitate naturale: Animalele sunt găzduite în spații care imită cât mai fidel habitatul lor natural, ceea ce le oferă un mediu de viață mai bun.
Specii unice: La Grădina Zoologică din Târgu Mureș trăiesc aproximativ 800 de animale din peste 150 de specii locale și exotice. Aceasta este și singura grădină zoo care deține elefanți, girafe și giboni.
Loc de joacă generos: Spațiul găzduiește un loc de joacă modern, un parc de fitness, piste de alergare și biciclete, precum și un amfiteatru în curs de renovare.
Mai multe informații despre program și bilete găsești pe site-ul oficial, AICI.
Sursa foto: Facebook/Primăria Târgu Mureș - Marosvásárhely Polgármesteri Hivatala
-
Grădina Zoologică din Brașov
Grădina Zoologică din Brașov este o destinație de top pentru iubitorii de animale și natură. Situată într-un cadru natural deosebit, la poalele muntelui Tâmpa, această grădină zoologică oferă o experiență de neuitat.
De ce să o vizitezi?
Amenajări aproape de natură: Grădina Zoologică din Brașov este situată într-un loc liniştit, ideal pentru bunăstarea animalelor şi pentru relaxarea vizitatorilor.
Specii rare: Vei avea ocazia să vezi specii rare, precum panda roșu.Pe lângă acestea, vei avea ocazia să vezi peste 380 de animale din 110 specii, iar acest număr va creşte, spun reprezentanții spațiului.
Recunoscută internațional: Din octombrie 2023, Zoo Brașov a devenit membru temporar EAZA (Asociația Europeană a Grădinilor Zoologice și Acvariilor).
Sursa foto: Facebook/Zoo Brașov
Așadar, Ziua Internațională a Grădinilor Zoologice este un prilej excelent să te bucuri de frumusețea și diversitatea lumii animale, să înveți lucruri noi și să petreci timp de calitate alături de cei dragi. Alege una dintre aceste grădini zoologice și vei avea parte de o experiență de neuitat!
Nu uita să îți iei aparatul foto pentru a surprinde cele mai frumoase momente și să împărtășești impresiile tale cu prietenii.